Friday, February 5, 2010

Despre viata

Poate pentru ca este imposibil sa nu te gandesti (nu neaparat sa visezi), de ceva vreme incerc sa inteleg stresul oamenilor inainte de o nunta. Sarmale sau nu, peste sau nu, flori albe sau galbui...Cui ii pasa?

Ne casatorim pentru a da cea mai mare petrecere din viata noastra? Este stupid.

Si, mai am o intrebare, care l-a amuzat terbil pe George, si anume, de ce sunt oamenii atat de fericiti cand ies de la biserica. Nu sunt fericiti cand intra in biserica, nu sunt fericiti cand aud “da” ci...cand ies din biserica. De ce? E ceva de genul, am terminat si cu astia...gata....

Imi amintesc ca in Ally McBeal – seria 5, cred – se mentiona ca 50% din casatorii se finalizeaza cu un divort. 

Cred cu tarie in casatorie, pentru ca cred in dragostea intre doua persoane...dar nu-mi doresc sa trec prin nebunia asta - flori albe sau rosii si mii de euro aruncati, in ideea ca vom primi un dar mai mare.

Casatoria reprezinta mai mult decat o simpla petrecere, inseamna, cel putin pentru mine, intrarea in viata. Gatit, spalat, facut curatenie, rata la banca, cresterea si educarea copiilor si mai presus de toate alungarea monotoniei, pastrarea pasiunii si lupta de zi cu zi catre fericire. Toate acestea sunt mult mai grele decat organizarea unei petreceri pentru familie si prieteni. Nici familia si nici prietenii nu te vor putea ajuta atunci cand monotonia intervine, cand, poate, va dati seama ca ati imbatranit, cand copilul se imbolnaveste si medicul va spune ca este asa pentru ca l-ati tinut prea mult in soare sau pentru ca i-ati dat inghetata sau cand incepe sa nu mai ia numai 10, ba din potriva incepe sa ia numai 5.

Am si eu temerile mele legate de casatorie si, trebuie sa recunosc, ca sunt multe si sunt legate de dorinta excesiva de a reusi.

In momentele mele negre, ma gandesc cu groaza ca la un moment dat, si sincer sper ca acesta sa apara dupa 80 de ani, cand persoana cu care ai impartit viata va muri si atunci ii dau dreptate bunicii la moartea bunicului. Bunicul era bolvan de ceva vreme, avea si o varsta (84 de ani) si poate nu au avut ceea mai usoara viata impreuna, dar am vazut cand a murit ca s-a dus in spate si a plans si,cu inocenta unui copil, am intrebat-o de ce plange pentru ca stia ca o sa se intample si in plus nu i-a fost foarte usor cu bunicul. Bunica mi-a raspuns: “Da, ai dreptate, dar el a fost langa mine o viata intreaga!”. Cum treci peste acel moment? Ma gandesc doar ca esti batran si ai copii si nepoti ce te ajuta sa treci mai usor peste acest moment.

4 comments:

Mih said...

in oarecare masura ai dreptate

Anonymous said...

De cele mai multe ori..batran fiind si lasat in urma fara voie de partenerul de viata, nu iti mai ramane decat sa astepti cu tristete sa il urmezi! Copii si nepotii in principiu ar trebui sa fie langa acel batran...sa ii insenineze zilele ramase si poate ca asa este in familiile fericite, dar realitatea e ca de cele mai multe ori acesti oameni sunt lasati uitarii (cu mici exceptii...daca poate ajuta cu bani, are casa, poate avea grija de copii...cam atat). Copii au vietile lor..cu serviciu..griji, iar nepotii au de trait copilaria si adolescenta in vacarmul lumii actuale...fara prea mare tangenta cu bunicii!

mihai brasov said...

Referitor la nunta, am scris si eu ceva pe tema asta. (sa intri sa citesti). Referitor la pierderea la batranete a celui de langa tine... aici e complicat. Gandeste-te sa traiesti langa celalalt 50 de ani (sau mai mult). Il cunosti intrutotul, face parte cu totul din viata ta si tu din a lui. Nu-ti imaginezi viata fara el si nici el fara tine. Si totusi intr-o zi moartea va desparte. Nu poti sa te simti decat abandonat si sa vrei sa ajungi langa el, in acel loc frumos. In ochii bunicii mele, cu putin timp inainte ca ea sa moara, am vazut resemnarea totala. Vedea prin tine, isi cauta sfarsitul cumva. Asa ca... Ce sa zic... Altfel vorbind, la ce tampenii mancam astazi nu ajungem la varsta aia sa ne putem face griji din astea :)

Hargrave said...

Stii care e cel mai nefericit lucru? Unora li se pare ca dupa casatorie,totul se schimba.Din viata asta monotona de adolescent,vei trece la o viata roz,unde nimeni nu'ti va mai spulbera visele,unde vei trai in puf. Dar oare chiar esti dispus/a sa'ti pierzi niste ani destui de frumosi din viata [sa zic pana pe la 27-30 de ani] deja avand copii si altele pe cap?Nu zic,ca oricum ai un job stresant,obositor si toate alea,dar deja iti iei un angajament prea mare. Sau,mnah.Fiecare cu soarta lui. :)