Sunday, January 29, 2012

It has been a while

1 an si 2 luni de cand nu am mai scris nimic pe aici...Long time, too many changes.

Nu stiu sa raspund la intrebarea ce ma face sa revin, probabil ca nevoia de a comunica, nevoia de a exprima in cuvinte goale experienta pe care o traiesc, nevoia de a scrie lucrurile ce nu pot fi spuse.

In urma cu multa vreme, a aparut un vis, o dorinta, o iluzie a unei vietii mai bune, iar eu am decis sa cred in ea, sa lupt pentru a o face realitate, sa lupt pentru a o face realitatea nostra. Si visul a devenit realitate, dar doar realitatea mea. Firea mea calculata, lupta mea zilnica pentru adevarul pur, nepoluat de cuvinte goale si minciuni usoare a devenit propriul meu chin. Logica nu mai ajuta, trecutul sau prezentul nu mai conteaza, ca sa pot construi viitorul trebuie sa sper, trebuie sa lupt, trebuie sa uit ce-am simtit si ce simt, trebuie sa uit ca 1 si cu 1 fac 2. NU! 1 si cu 1 fac exact atat cat pot face. In fiecare zi ma transform intr-o alta persoana, in fiecare zi traiesc cu speranta ca maine o sa fie mai bine, ca maine trebuie sa fie mai bine...in ce m-am transformat cu acesta gandire? Intr-o persoana care nu mai are incredere in prezent si in tot ce are legatura cu prezentul. Nimic de aici nu-mi poate da certitudinea ca maine va fi mai bine, singura trebuie sa-mi construiesc ziua de maine; si cateodata esuez ...

"Esti o persona puternica", "Esti o femeie independenta" sunt fraze pe care le-am auzit recent si pe care le-am urat la momentul respectiv. Cine vrea sa fie independent? Cine vrea sa nu aiba cu cine sa impacta un moment sau cine vrea ca technologia sa fie singura sursa de comunicare? Ce inseamna independenta in acest context? Pentru mine, nimic...

Iar din cand in cand, mi se spune ca eu sunt cea care a reusit, eu sunt aici pentru ca am luptat sa fiu aici. In acele momente, durerea reapare in mine si as vrea sa tip si sa spun ca "Eu nu am vrut asta", dar imi dau seama ca este de prisor si ca are deptate, eu nu am avut curajul sa spun ca nu vreau asta, sa spun ce vreau, mi-a fost teama si rusine de propriile ganduri, de propriile dorinte, de propriile vise. Dar acum nu mai conteaza, realitatea este alta, trecutul, prezentul sunt relative iar lectia de viata pe care o invat singura este...amara.

"I'm going to make it", aceasta este atitudinea mea zilnica si de cele mai multe ori reusesc si sunt sigura ca voi reusi, doar asa am ajuns si aici, doar ca nu voi fi aceeasi, nimic nu va mai fi la fel si din nou, mi-e frica de propriile mele dorinte si raman agatata de un trecut dureros...

Oare cand o sa invatat ca nu ma mai judec si sa nu-mi fie frica sa spun ceea ce cred si sa fiu ceea ce sunt?

2 comments:

Bobby said...

"Nimeni nu ne-a promis o viata usoara, lipsita de suferinta, de greutati...ne-au spus doar ca merita traita!"
Poate ca vom reusi sa fim fericiti si impacati cu noi abia atunci cand vom invata sa nu ne mai fie frica de suferinta sau de esec si le vom accepta ca si "trepte" spre fericire!

Simona Arsene said...

Bobby, ai dreptate, nimeni nu mi-a promis ca viata este usoara si nici nu m-a invatat cum sa trec peste probleme, dar daca ar fi facut-o si daca ar exista o formula magica, cred ca as spune ca viata este plictisitoare :)